104.
Nimic nu sunt, un strop de tină
Nimic nu sunt, un strop de tină
În care-ai pus un foc divin;
Un ciob în care ai pus lumină,
Pustiu din car’ Tu faci un râu.
Nimic nu sunt, o trestie frântă
Din care faci toiag de fier;
O luminiţă fumegândă
Ce mâine va fi o stea e cer.
Nimic nu sunt, un rob netrebnic
Chemat ca jugul Tău să-l port,
Să dau deoparte piatra cea rece
Când Tu dai viaţă celui mort.
Nimic nu sunt, o cupă spartă
Din care faci un heruvim…
Sunt omul care Te-am dat la moarte,
Fără să-i pese de-al Tău suspin.
Nimic nu sunt, dar Tu eşti totul,
Şi Tu Te-ai dat ca preţ al meu,
Făcând din pieptul meu chivotul
Ce poartă-n el pe Dumnezeu.
Nimic nu sunt, nimic sub soare,
Dar Tu Te-ai dat pentr-un nimic!
În veci să fii mereu mai mare,
Iar eu în veci, mereu mai mic.