144.
Iubirea adâncă a Tatălui,
Iubirea adâncă a Tatălui,
Nimic nu o măsoară
Ce-avea mai scump El dărui,
Făcând din noi comoară.
Durere de ne-nchipuit,
Căci Tatăl Şi-a-ntors faţa
Pe Cel Ales L-a părăsit,
Iar nouă ne-a dat viaţa.
La Fiul răstignit privesc,
Păcatul cum Îl frânge.
În rând cu cei ce Îl hulesc
Şi vocea mea-L străpunge.
Pe cruce eu Te-am ţintuit,
Dar când Ţi-ai dat suflarea
Al nopţii chin s-a risipit
Şi mi-ai adus iertarea.
Cu ce-aş putea să mă mândresc,
Căci daruri n-am, nici fapte
Cu învierea-I mă fălesc,
Cu salvatoarea-I moarte.
O, nu-s de-ajuns spre a-I mulţumi:
Nici cânt, nici osanale
Hristos cu viaţa Sa plăti
A mea răscumparare.